Întâichematul a lăsat barca şi năvodul şi a intrat ucenic la Ioan Botezătorul, cu vorbele căruia s-a hrănit şi şi-a curăţat sufletul, fiind primul care L-a urmat, devenind impreuna cu fratele lui, Simion-Petru, „pescari de oameni”.\n\nA fost lângă Mântuitor în toate zilele Lui, de la primele minuni până la Înviere. Când apostolii s-au strâns şi au aruncat sorţii pentru a şti ce parte de lume vor străbate spre a propovădui noua credinţă, lui Andrei i-a revenit Bitinia, de la Scutari, peste canalul Constantinopolului, până la Niceea, şi cele două zone de lângă Marea Neagră, cu neamurile care se aflau între Macedonia şi Tracia, până la Istru (Dunărea de astăzi). Pe mulţi a botezat şi hirotonit preoţi pe drumul său, fiind primul care a adus Cuvântul lui Dumnezeu pe meleaguri dobrogene. Crucea Sfântului Andrei tronează astăzi pe steagul Scoţiei, al cărei patron este, alături de România, Spania, Sicilia, Grecia şi Rusia. \n\nCreştinătatea întreagă îl sărbătoreşte în 30 noiembrie. \n\nSfântul Andrei este un cupaj de Cabernet Sauvignon și Merlot, care dezvoltă îndrăzneț note de condimente, prune uscate, ciocolată și accente fructe de pădure, condiment, vanilie și unt. Dens și catifelat, cu taninuri plăcute și elegante, vinul are o structură prietenoasă dar și o profunzime ce te adâncește până la senzația de condiment și lemn. Structura lui indică faptul că vinul are un bun potențial de evoluție și de învechire.
0.75L / 14.5% /
Vin Rosu / Cupaj /
Vinuri din Romania / Dealurile Olteniei
Comanda acum
Crama Oprisor Sfantul Andrei la pret special si in 24-48h il primesti!