
0.75L / 11% / Prosecco / Extra dry / Italia
Spumant elegant şi complex, graţie atât solului pe care cresc viile, cât şi contactului de minim trei luni cu drojdiile. Perlajul fin, persistent, textura mătăsoasă, uşor cremoasă, restul de zahăr şi aciditatea vie îl fac uşor de băut, iar profilul aromatic, în care se regăsesc note de flori de citrice, de pere şi mere galbene, dar şi tuşe de brioşă şi migdale, îl poziţionează ca un partener elegant al preparatelor din peşte şi fructe de mare, al antreurilor fine şi al pastelor. Recomandarea noastră - calcan la grătar